Ajută-l pe Mădălin să meargă la școală

Previous
Next

Ajută-l pe Mădălin să meargă la școală

“Plăcerea oamenilor cu adevărat mari este să facă oamenii fericiți” afirma Blaise Pascal. Acest citat reprezintă în mod implicit deviza după care Asociația “Aura Ion” își ghidează întreaga activitate spre ajutorarea și soluționarea tuturor problemelor cu care se confruntă, în special, copii din mediul rural care prezintă o situație financiară și socială precară, ce nu le permite o dezvoltare armonioasă și prielnică ce asigură o viață liniștită. Donațiile, campaniile și proiectele reprezintă principalele pârghii prin care asociația a reușit să redea zâmbetul și curajul numeroșilor copii care aveau nevoie de sprijin spre împlinirea propriilor dorințe și nevoi.

Mădălin are 14 ani și învață la școala Măldăeni. Acesta este un băiat sârguincios din mediul rural, dornic să meargă la școală și să primească cea mai bună educație de care poate avea parte. Nimic ieșit din comun. Totuși, e ceva ce îl face pe Mădălin special. Din nefericire, acesta nu se poate deplasa de unul singur și are nevoie de un scaun cu rotile pentru această acțiune pe care cei mai mulți dintre noi o facem fără probleme zilnic.

 

Pe lângă faptul că scaunul rulant donat de Fundația Motivation îi rămăsese mic și necesita reparații constante, acesta nu era suficient de performant încât să îi permită lui Mădălin să parcurgă singur, în fiecare zi, cei doi kilometri dintre casa sa și școală. Pentru asta avea nevoie de mama lui, care aduna toată energia de care dispunea pentru a-și împinge fiul până la școală pe un drum presărat cu gropi și cu pante abrute. Însă sănătatea femeii nu a rămas intactă în urma acestor eforturi, întrucât, în încercarea de a-i oferi copilului său șansa la educație, mama lui Mădălin a început să aibă mari dureri de spate, sacrificându-se astfel pe sine.

De Crăciun, Mădălin i-a scris Moșului o scrisoare în care îl ruga din tot sufletul să îi îndeplinească dorința de a primi un scaun mai performant cu care să se poată deplasa singur până la școală. În încheierea scrisorii, acesta spunea că este „un copil bun și nu ar face rău nimănui” .

Ei bine, noi, Asociația Aura Ion, împreună cu ajutorul vostru și al generoșilor noștri sponsori, am reușit să îndeplinim visul lui Mădălin și să le ușurăm viața atât lui, cât și mamei sale. În doar câteva zile, am reușit să strângem peste 2000 de euro, bani care ne-au permis să achiziționăm un scaun cu rotile electric pe care Mădălin îl va putea folosi pentru a parcurge zilnic drumul până la școala sa. Încă de când a auzit minunata veste, băiatul a fost mai mult decât fericit și nerăbdător să intre în posesia scaunului care va pune capăt eforturilor zilnice depuse de mama sa pentru a-l transporta la școală. De acum, băiatul va fi capabil să ajungă singur la școală, lucru pe care și l-a dorit cu ardoare pentru a alina atât durerile fizice, cât și pe cele sufletești ale mamei sale.

Fiecare gest, donație, zâmbet, ajutor reprezintă o cărămidă clădită care formează întregul fundament al unui copil care poate porni hotărât spre împlinirea propriilor vise. Așa cum l-am ajutat pe Mădălin să-și împlinească propriul vis, așa și tu poți construi cu pași mici începutul unui viitor copil care are nevoie de ajutor și susținere. Ajută cât se poate. Implicarea și dorința de a ajuta sunt cele care construiesc din puțin, mult.

În tot acest demers altruist, ne-au fost alături asociații și oameni care au făcut posibilă spre împlinire dorința lui Mădălin de a se putea deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile electric. Pentru toate donațiile și ajutoarele, mulțumim cu această ocazie:

  • Ioanei Cene pentru ajutorul oferit, reușind astfel să strângem fondurile necesare;
  • Motivation SRL – Motishop pentru asistență și pentru ajutorul oferit pentru a ne permite să achiziționăm și să livrăm acest scaun electric lui Mădălin;
  • Aura Ion Foundation UK pentru organizarea campaniei de strângere de fonduri;
  • Asociația Aura Ion care susține educația copiilor din mediul rural;
Posted in Uncategorized.